Două grădinițe din Sectorul 4, deschise pe perioada verii. Părinții își pot înscrie copiii săptămâna viitoare

Două grădinițe din Sectorul 4, deschise pe perioada verii. Părinții își pot înscrie copiii săptămâna viitoare

Vești bune pentru bucureștenii care locuiesc în sectorul 4 și nu au cu cine să-și lase acasă copiii preșcolari pe perioada verii. Prin prelungirea programului a două grădinițe în lunile iulie și august, autoritățile locale au decis să vină în întâmpinarea celor care au copii cu vârste cuprinse între 2/3 ani și 6 ani și care sunt nevoiți să găsească o soluție sigură pentru îngrijirea și supravegherea lor, atunci când se află la serviciu. Astfel:

  •  Grădinița “Panseluța”, cu sediul în strada Panselelor, nr. 38 – 40, îi va aștepta pe micuți în perioada 1-31 iulie 2018.
  •  Grădinița nr. 30, cu sediul în Bulevardul Dimitrie Cantemir, nr. 16 A, va fi deschisă în perioada 1-31 august 2018.

Părinții pot completa cererile de înscriere săptămâna viitoare, mai exact între 18 și 22 iunie, în limita locurilor disponibile (maximum 90 de copii).

“Pentru că toate celelalte grădinițe urmează să-și închidă porțile de la 1 iulie, ne-am gândit să venim în întâmpinarea părinților care sunt nevoiți să găsească soluții sigure pentru îngrijirea celor mici, în vara acestui an. Menționez că, în prezent, aproximativ 600 de copii sunt înscriși în învățământul preșcolar din sectorul 4, dar, din păcate, nu toți se vor putea bucura de supravegherea părinților sau a bunicilor pe toată perioada vacanței. Pentru aceștia vom asigura, însă, câte un loc în cele două grădinițe care rămân deschise, unde vor fi îngrijiți și vor participa la activități care să le stimuleze dezvoltarea personală și interpersonală, să-i pregătească pentru viață, să-i ajute să-și dezvolte armonios personalitatea” a spus Ana Maria Mocăniță, director general al Direcției de Administrare a Unităților de Învățământ Sector 4.

Pentru școlari, vineri va suna <> din acest an, așa că le dorim să se bucure de Vacanța Mare, să savureze fiecare clipă, să-și bucure sufletul, să acumuleze cunoștințe, impresii și emoții unice, pe care să le împărtășească cu cei dragi. Iar absolvenților le urez mult succes la examenele maturității, curaj și încredere în forțele proprii. Vacanță frumoasă și să ne revedem cu bine în noul an școlar, mai ales în condițiile în care în timp ce copiii se vor bucura de binemeritatele zile libere, noi ne vom asigura că în toamnă, clădirile în care se vor întoarce la cursuri vor fi refăcute, dotate așa cum trebuie și, poate cel mai important, SIGURE”, declară Daniel Băluță, primarul sectorului 4.

Mai multe detalii despre programul grădinițelor din sectorul 4 în perioada verii, pe www.daui.ro sau pe www.ismb4.ro.

Sari la conținut