Cea mai modernă grădiniță de stat din București, deschisă în Sectorul 4

Cea mai modernă grădiniță de stat din București, deschisă în Sectorul 4

Cea mai modernă grădiniță de stat din Capitală a fost deschisă pentru copii pe Drumul Binelui, din Sectorul 4, în incinta complexului rezidențial Vista. Cu un design interior realizat după modelul “școlilor finlandeze ale viitorului”, grădinița – ale cărei săli ocupă o suprafață totală de peste 1.300 de metri pătrați – le oferă celor mici condiții unice de studiu în România și, cel mai important, siguranță pentru desfășurarea activităților zilnice.

 

Momentan, noua grădiniță găzduiește peste 250 de copii, relocați de la Grădinița “Înșir’te mărgărite”, care funcționa în strada Almașul Mare, nr.1, într-un spațiu vechi, în care nu au mai fost făcute investiții în ultimii 28 de ani, și care nu avea aviz ISU pentru funcționare.

 

Clădirea din strada Almașul Mare a intrat într-un amplu proces de consolidare și modernizare, estimat a fi finalizat peste 6 luni. Până atunci, copiii vor beneficia de condițiile ultra-moderne oferite de grădinița deschisă în Drumul Binelui.

 

Luni, în prima zi de cursuri, peste 100 de copii s-au bucurat de noul spațiu cu pereți zugrăviți în culori calde, desprinse din spectrul curcubeului, cu mobilier modern (mese, scaune, dulăpioare, vestiare) – realizat din lemn, special pentru noua grădiniță, în aceleași tonuri vii și calde – , cu băi moderne, colorate, cu dotări adecvate pentru cei mici și care beneficiază – în premieră pentru o grădiniță de stat din România – inclusiv de cabine de duș.

 

“Suntem extrem de încântați de acest spațiu, dar de departe cei mai fericiți au fost copiii. Iar luni am avut, în premieră pentru această perioadă a anului, peste 100 de copii prezenți. Pentru că vorbim despre spații deschise extrem de generoase, cei mici mi-au spus că se simt aici ca într-un imens loc de joacă. S-au bucurat de mobilier, de băile moderne, dar și de dulăpioarele colorate, pe care am lipit fotografia fiecăruia, ca să le poată recunoaște mai ușor”, a declarat directorul Grădiniței “Înșir’te mărgărite”, Georgeta Burlacu.

 

“Acest spațiu a fost închiriat de Primăria Sectorului 4, prin Direcţia Generală de Administrare a Unităţilor de Învăţământ şi de Sport (D.A.U.I), în schimbul unei chirii de aproximativ 7.500 – 8.000 de euro lunar. Când este, însă, vorba despre condițiile oferite copiilor noștri și, mai ales, despre siguranța lor, nimic nu este prea mult. În plus, pentru a suplini lipsa mijloacelor de transport, începând de zilele viitoare, Primăria Sectorului 4 și D.A.U.I. vor asigura transportul celor mici la grădiniță și de la grădiniță către case, astfel încât aceștia să poată ajunge la cursuri la timp și în siguranță, fără a obliga părinții și bunicii să facă eforturi suplimentare.

În sectorul 4 nu s-a mai investit în modernizarea și reabilitarea unităților de învățământ de 28 de ani. Am decis ca, pentru siguranța copiilor noștri și a cadrelor didactice, pentru a le oferi acestor copii condiții decente, dar și pentru obținerea avizelor ISU, să investim în modernizarea, în reabilitarea și în consolidarea acestor clădiri. În același timp, însă, avem responsabilitatea să le asigurăm celor mici acces la educație în cele mai bune condiții și pe perioada derulării lucrărilor”, a explicat Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță.

Având în vedere nu doar valoarea investiției, ci și faptul că în zona respectivă nu există o grădiniță, ar exista oportunitatea ca spațiul din Drumul Binelui să poată fi utilizat cu aceeași funcționalitate pentru copiii din sectorul 4 și pe viitor.

“În acest spațiu am investit în primul rând mult suflet și multe ore de muncă, încercând să le oferim copiilor noștri tot ce este mai bun. Este o zonă aflată în dezvoltare, o zonă în care se construiește intens și în care locuiesc și vor locui multe familii tinere, cu copii care au nevoie de acces la educație. Având în vedere faptul că până acum aici nu exista o altă grădiniță, ar fi extraordinar dacă am putea utiliza acest spațiu și pe viitor. De altfel, analizăm serios această posibilitate, cu atât mai mult cu cât, încă de luni, din prima zi de curs, au venit și primele solicitări pentru noi înscrieri, de la familii care locuiesc în apropiere”, a explicat la rândul său, directorul general al D.A.U.I., Ana – Maria Mocăniță, coordonatorul proiectului.

Sari la conținut