Primăria Sectorului 4 investește peste 8,4 milioane lei în consolidarea și modernizarea a 7 grădinițe

Primăria Sectorului 4 investește peste 8,4 milioane lei în consolidarea și modernizarea a 7 grădinițe

Pentru prima dată după 28 de ani, în Sectorul 4 au început lucrările de modernizare și consolidare a grădinițelor. Peste 8,4 milioane de lei – fonduri guvernamentale, obținute în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL) și prin cofinanțare de la bugetul local – vor fi investite în 7 grădinițe din Sectorul 4, în vederea obținerii autorizațiilor de funcționare.

“O parte din lucrări vor fi recepționate în octombrie – noiembrie anul acesta, iar acolo unde sunt necesare intervenții mai ample, cum sunt lucrările de consolidare, termenul de finalizare va fi, cel mai probabil, începutul anului 2019. Investițiile au fost făcute pentru siguranța copiilor și a cadrelor didactice, care trebuie să-și desfășoare activitatea în condiții decente, chestiune esențială pentru obținerea pe mai departe a autorizațiilor de funcționare a acestor grădinițe”, a explicat Ana Maria Mocăniță, director general al Direcției de Administrare a Unităților de Învățământ Sector 4.

Ca și în cazul școlilor și liceelor, și aici programele de investiții au fost adaptate necesităților fiecărei unități de învățământ în parte: vor fi făcute lucrări de consolidare, acolo unde este cazul, de modernizare, reabilitare sau de eficientizare energetică.

Cele 7 grădinițe unde se vor derula lucrările sunt: Grădinița “Floare Albastră” (str. Lamotești, nr. 10), Grădinița “Strop de Rouă” (Str. Emil Racoviță, nr 23 bis), Grădinița nr. 4 (str. Cetatea Veche, nr 1), Grădinița nr. 62 (str. Almașul Mic, nr. 2), Grădinița “Dumbrava Minunată” (Aleea Terasei nr 8), Grădinița “Mărțișor” (corpul A / str. Daracului, nr. 11) și Grădinița nr. 149 (Aleea Stupilor, nr. 5).

“Am spus că în 2018 vom moderniza și reconsolida clădirile în care funcționează unitățile de învățământ. Cei mici vor începe anul școlar în cele mai bune condiții și, dacă va fi necesar, suntem pregătiți să relocăm grupele de preșcolari în spații adecvate, până când vor fi finalizate lucrările. Este important, însă, că pentru prima dată în 28 de ani, le vom putea oferi copiilor noștri siguranță și condiții decente în unitățile de învățământ. Dacă ne dorim performanță de la copiii noștri, trebuie să le asigurăm confortul și facilitățile necesare în grădiniță și în școală”, a spus Daniel Băluță, Primarul Sectorului 4.

Sari la conținut